-
Pentru toți cei care din lipsă de timp
sau dintr-o proastă obișnuință de a-și forma părerile, împrumutându-le de la
mai mult sau mai puțin dubioși analiști care invadează studiourile în această
perioadă
-
Pentru cei care nu s-au prezentat la vot
deoarece nu au dorit să legitimeze un șir intolerabil de abuzuri din partea
USL-ului sau, pur și simplu, scârbiți de întreaga clasă politică, au ignorat-o
în întregime
-
Dar, mai ales, pentru cele peste 8
milioane de români care s-au prezentat la vot, sperând ca în acest fel să poată
rezolva un conflict politic intern fără sfârșit
Precizăm următoarele :
1)
Toate contestațiile depuse la Curte în legătură
cu referendumul au fost respinse
2)
Contestația care ne interesează în cazul
de față este cea a USL-ului care a invocat atât de trâmbițata legitimitate sau
nu a Președintelui Băsescu, rezultată în urma unei strategii de boicot care
n-ar fi avut nimic în comun cu Constituția și cu standardele europene, ba dimpotrivă,
le-ar fi încălcat grav, aducând prejudicii masive conștiinței cetățenilor și
decredibilizând astfel legislația în vigoare - 8 milioane și jumătate de oameni
ar fi devenit în acest fel niște ‘nedreptățiți’, câștigători ai unei cauze pe
care Traian Băsescu le-a furat-o trișând, o ‘majoritate’ de care trebuie ținut
cont. În tot acest discurs demagogic se uită un singur lucru : legea este
lege și trebuie să funcționeze nu ca o teoremă care mai necesită demonstrații,
ci ca o axiomă care se aplică și atât.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A DECIS :
Contestația introdusă de USL cu
privire la boicotarea referendumului de către PDL și susținătorii lui Traian Băsescu
este NECONSTITUȚIONALĂ. Adică a fost respinsă. Adică, mai departe, faptul că
cineva hotărăște să nu participe la un vot sau să-l boicoteze, faptul că cineva
îndeamnă pe altcineva să nu participe la un vot sau să-l boicoteze, nu este neconstituțional.
Pentru cine nu are timpul, răbdarea
sau interesul să citească motivarea CCR și în general a legilor, am făcut-o noi
pentru că numai în felul ăsta sperăm să nu mai auzim în fiecare zi tânguielile
astea fără sfârșit, purtate toate într-o logică strâmbă - matematic și juridic.
Iată, pe scurt, că d-aia nu le citește
nimeni, de lungi ce sunt, iar acest aspect este folosit cu o nesimțire
uluitoare de către cei certați cu legea, fragmentele din Decizia CCR în care se
arată clar, negru pe alb și fără putință de tăgadă, faptul că BOICOTUL NU ESTE NECONSTITUȚIONAL.
Hotărârea nr.3 din 2 august 2012
asupra contestațiilor referitoare la respectarea procedurii pentru
organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012
privind demiterea Președintelui României Traian Băsescu
sursa: Monitorul Oficial http://www.monitoruloficial.ro/RO/article--e-Monitor--339.html destinat exclusiv informarii persoanelor fizice
Intrucât
juriștii nu prea se inghesuie să ne explice, iar de analiști ne-am
săturat până peste urechi, sperăm ca măcar în acest fel, opinia publică
să poată fi informată în mod corect, direct de la sursă.
Posted 9 hours ago by insomniacii
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése